logo

Tag : fotografi

10 Nov 2015

Ramas bun, fotografi Colectiv

concert-electric-brother-16

Nu mi-am imaginat vreodata ca fotografia de concert poate fi periculoasa. Da, foto-jurnalismul in zonele de conflict e intr-adevar riscant. Se lasa cu victime in ambele tabere, dar si jurnalistii (cu sau fara aparate foto) isi pot pierde viata relatand evenimente violente.

Desi vreme de cinci ani am facut fotografii la multe evenimente muzicale (concerte/festivaluri/lansari/filmari de videoclipuri) in aer liber, in sali mari sau in bombe neaerisite, nu mi-am inchipuit ca fotografia de concert poate fi fatala. Asa cum nu ar fi nici pentru artisti, nici pentru public.

Am stat lipit de scena, alaturi de colegii mei. Uneori pe vine, alteori in genunchi, sprijinit de vreo coloana, ridicat pe varfuri, cocotat la un balcon, cu capul lipit de difuzoare. Cautand mereu unghiul mai bun, momentul mai potrivit, urmarind lumina. Fara sa ne retragem dupa cateva cadre, desi nimeni nu ne obliga sa umplem cardurile cu sute de imagini. Ramaneam pana la sfarsit fiindca ne placea. Si muzica, si atmosfera, si ceea ce faceam acolo.

Imi amintesc ca la primele mele festivaluri open-air, o parte dintre fotografi (cei acreditati de la “presa mare” mai ales), isi faceau treaba repede si plecau. Cei mai mici, mai tineri, cei ce “trageau” mai ales pentru mediul online – site-uri de muzica adica, rupeau aparatele-n doua. Carau sculele ore-n sir, munceau pe rupte pana la ultimul bis. Nu i-ai fi putut dezlipi din fata scenei nici sa fi vrut, poate doar daca ii amenintai ca le iei “jucariile.”

Si nu i-am auzit niciodata plangandu-se de cat de mult trebuie sa munceasca; nici de banii pe care ii primeau (sau nu) pentru tot efortul asta nu vorbeau. Fiindca erau in stare sa nu doarma patru nopti pe saptamana pozand concerte pana spre dimineata manati de-o pasiune sincera, care n-avea nimic de-a face cu vreun interes mercantil, ori vreo obligatie seaca. Chiar daca unii au profitat de entuziasmul asta naiv al lor, nu i-am vazut vreodata frustrati, doar bucurosi ca sunt acolo si fac ceea ce le place.

M-am indepartat de scena muzicala si numarul de concerte fotografiate de mine s-a rarit considerabil in ultimii 3-4 ani, din motive pe care nu le discut acum. Am plecat din Bucuresti din vara lui 2014, asa incat nu i-am mai vazut pe colegii mei fotografi de multa vreme.

I-am recunoscut insa in primele imagini aparute dupa tragedia de la Colectiv si mi-am dat seama ca o buna parte din cei pe care-i stiam din vremurile in care mai “activam” constant in domeniul asta erau acolo. M-a cuprins imediat o spaima, care, in zilele care urmau se transforma in tristete. Unii dintre ei au murit. Despre unii dintre ei s-a scris mult zilele asta, despre altii – mai putin ori deloc. Expozitii, apeluri umanitare, zboruri in spitale din alte tari…

Erau oameni frumosi fotografii astia de concert, si aveau o inima mare, mai mare decat aparatele si obiectivele grele din kiturile lor foto.

Sa se odihneasca-n pace.