Targul de la Negreni 2019

Anul acesta am ajuns la Târgul de la Negreni joi la prânz. Marfa e deja demult scoasă la vânzare, cumpărătorii cei mulți se vor îmbulzi de-abia sâmbătă. Așa încât, pentru o căutare liniștită prin infinitul univers de lucruri (in)utile, asta pare ziua perfectă.

Fiindcă nu e agitație, și vânzătorii par mai răbdători, mai dispuși să stea la o vorbă cu cine dorește. Altfel, în week-end sunt mai concentrați să-și păzească marfa, căci în puhoiul târgului e ușor să te pierzi c-o linguriță de alpaca.

Personajul anului 2019 la Târgul de la Negreni a fost – pentru mine – un domn de 80 de ani. Înalt, încă în putere, cu obraji îmbujorați, proaspăt ras și câțiva dinți pensionați demult, gustă alene toată oferta. Se interesează de-o bicicletă super-echipată Shimano, încearcă un fluier și întoarce pe toate părțile o găleată de tablă.

Nu-mi pare cumpărător serios – mi-l și închipui proaspăt încălțat cu bocanci de munte, lepădat de adidașii fără șireturi purtați de parc-ar fi o pereche de șlapi, trecând peste linia ferată pe bicicletă, cântând la fluierul cel nou, cu găleata-n cap trasă peste cușma de oaie neasortată defel cu geaca de piele-ntoarsă cu care-a venit.
Nu cumpără nimic, dar toți vânzătorii vor ceva de la el. Când e prea agasat de inistența lor, le face un preț de nerefuzat – 1000 de euro – și-atunci e lăsat să plece la taraba următoare.

Îi vor bastonul, căci bătrânul meu se sprijină într-o botă absolut spectaculoasă – dreaptă zici c-a fost tăiată cu laserul, lăcuită regește, și-ncrustată cu preafrumoase desene. Capătul de jos e protejat de-un capac metalic, și acela meșterit cu migală iar la capătul de sus bota se termină c-o umflătură cât o pară.

Moșul știe valoarea bastonului, și evident nu-l dă. Orice-ncearcă, pe orice pune mâna, nu lasă bota din mână – în cel mai rău caz o prinde la subțioară, că-n jurul lui se rotesc, precum corbii, vânzătorii de mărunțișuri fermecați ca de-o baghetă magică.

Sare-n ochi imediat obiectul acela, atât de atrăgător e că-mi pare aproape strigător la cer să-l plimbi prin praful târgului, în loc să-l atârni pe perete-n casă, la loc de cinste.

Toiagul nu se vinde, dar ce s-a-ncercat a se vinde anul acesta în Târgul de la Negreni vă poftesc să vedeți pe mica mea tarabă, chiar dedesubtul acestor rânduri.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.