Pe centurica de sub pădurea Hoia – conexiunea alternativă dintre dormitor și restul încăperilor vieții Clujului – vineri 4 mai, după asfințit s-a petrecut o cursă de mașini.
Proba nocturnă a raliului a atras mai mulți spectatori decât în anii precedenți, ceea ce – aveam să constat mai târziu -a adus (pentru mine cel puțin) – sarea și piperul întrecerii.
Să mă explic: ne-am luat în primire petecul de iarbă la capătul dinspre cartierul Grigorescu al traseului, acolo unde piloții trebuiau să ia o imposibilă curbă în ac de păr, gândindu-ne că va fi cea mai spectaculoasă porțiune a întregii curse.
Soarele s-a retras implacabil și, după ce s-a făcut atât de întuneric încât nu mai nimeream doza de bere decât cu lanterna telefonului, a început spectacolul. Din cei peste șapte km ai cursei vedeam bine câteva sute de metri, sub 500, ca să fiu sincer.
Vedeam bine e un fel de a spune – mă orbeau pentru câteva secunde farurile puternice, urma reducerea vitezei până aproape de 0 pentru acul de păr menționat mai sus acompaniată de ropotul blitzurilor fotografilor plasați strategic și dispariția precipitată pe coborârea în linie aproape dreaptă. În cele mai frumoase momente, spatele mașinilor oferea efecte speciale balaurești – flăcări țâșneau pe țeava esapamentului, uneori și scântei!
Auzeam în schimb perfect bubuiturile motoarelor supra-alimentate (informație furnizată de colegul de la tehnic – CP) pe care unii dintre suporteri le cunoșteau atât de bine încât – deși nu vedeau aproape nimic – le asociau instant unor mărci auto și unor nume de persoane (cred că e vorba de piloții respectivelor mașini).
Auzeam și mici reprize de aplauze atunci când strânsa curbă era spectaculos parcursă. Dacă concurentul venea însă prea încet, publicul taxa abilitățile sale, cu spumoase comentarii: “parca aici în dreapta era o manetă pentru frâna de mână, n-am mai găsit-o și-atunci am băgat frână de motor” sau “asta e mașina de pâine, de vine-așa încet?” plus inevitabilă remarcă la identificarea unui Logan “ăsta-i un taximetrist în cursă.” Auzeam și nume de piloți, și alte lucruri specifice sportului pe 4 roți pe care însă nici nu le-am înțeles, nici nu le-am ținut minte, oricum – multe litere și cifre, un limbaj prea tehnic.
La plecare m-a lovit epifania: o cursă de mașini în beznă e ca și cum ai sta în tribuna unui stadion uriaș pentru o cursă de atletism nocturnă, iar singurele lumini funcționale ar fi frontalele alergătorilor și ecranele telefoanelor spectatorilor.
Imaginați-vă!
O trupa franceza – Transe Express – precede proiectia unui documentar despre lumea circului la editia 2016 a TIFF-ului. Bontida, 28 mai 2016.
Moro & Truth – great wedding, fun party! Bucuresti, vara lui 2017.
Deseori, cand ma gandesc la nunta lui Moro si Truth, parca pornesc spre o poveste magica cu miros de capuccino si scortisoara, in care printesa adusa de pe alte meleaguri, cu pielea de abanos, invaluita in miresme exotice, e luata in brate cu tandrete de printul blond cu ochi albastri.
Dar aceasta reverie se scurge treptat inspre amintirile nuntii reale unde bucuria de a savura darurile vietii le-au fost caracteristice nu doar mirilor, ci si intregului alai de nuntasi. Pe scurt: o nunta ca in povesti!
Dupa cateva zile imbibate-ntr-o ceata apasatoare si sufocanta, iesim din oras pentru o mica escapada pe Magura, micul varf salvator: acolo e soare, e cald si vantul – de data asta – nu bate deloc. De pe Magura vedem de obicei Cheile Turzii, dar avem acum o surpriza foarte placuta – cerul atat de senin ne lasa sa admiram la orizont Muntii Fagaras! Chiar sub nasul nostru insa, ceata vine si pleaca, precum respiratia domoala a unui nevazut monstru (multumesc Eva pentru comparatie!). Ceva mai departe marea laptoasa e atat de densa incat nimic nu indica prezenta sub “apele” sale a vreunei localitati, dar inclusiv Clujul e complet innecat. Sus facem o baie de soare, de care ne bucuram precum copiii.
O nunta caracterizata de finete si gingasie, unde bunul gust si afectiunea profunda confera vremii neprielnice (o zi mohorata de februarie) caldura si lumina. Vedeti mai jos o selectie de fotografii alb-negru si color din ziua nuntii Octaviei cu Ionut precum si poze de la sedinta foto de dupa nunta – trash the dress – care a avut loc intr-o dupa-amiaza de toamna tarzie, pe dealurile din imprejurimile Clujului.
Din 2015 pana in 2017 am vizitat periodic un Camin de Seniori din Cluj-Napoca, ajungand sa-i cunosc treptat pe multi dintre cei de acolo.
Mi-a venit ideea de a le face fotografii, initial doar pentru a le face o bucurie – la cateva zile dupa o “sedinta foto” ma intorceam si le daruiam modelelor mele imaginile printate, pe care – aveam sa constat – le apreciau si le primeau bucurosi.
Unii aveau sa le puna pe peretele camerei lor, deasupra patului, altii le purtau la ei, in buzunarele hainelor. Cineva ma rugase sa-i imprim mai multe exemplare – dorea sa le trimita nepotilor sai, crescuti in strainatate.
Dupa cateva astfel de vizite, colectia de portrete capata consistenta; a prins contur ideea unei expozitii cu aceste chipuri frumoase si expresive, mai ales fiindca oameni dragi mie apreciau fotografiile si ma indemnau sa le arat cumva publicului.
Asa incat am pus lucrurile in miscare; dupa cateva saptamani de emotii, stres si oboseala am ajuns sa vad pe peretii unei superbe galerii de arta (multumesc, domnule Tibori!) aceste portrete, sub titlul dat de iubita mea Eva (cel mai mare sprijin in acest demers): “et lux in tenebris lucet” (lumina straluceste in intuneric).
Expozitia e deschisa la Cluj-Napoca, in sala subsol a Galeriilor Minerva, din 18 pana in 29 septembrie 2017. Vernisajul e luni seara, de la 6. In rest, expozitia poate fi vizitata in zilele lucratoare, intre orele 11-17.
Va astept cu drag!
Targul de la Negreni are si o editie de vara – Targul Coaselor. Nume generic – singurele unelte agricole disponibile in numar mare spre cumparare fiind furcile. In rest – acelasi univers divers ca-n toamna, cu mai putini cumparatori, ce-i drept. Imaginile au fost facute intr-o singura zi, cu telefonul.
Fotografierea petrecerilor pentru copii e de fiecare data incantatoare: cei mici sunt atat de absorbiti de joaca lor incat nu se sinchisesc defel de fotograful de langa ei. Asa incat sansele unor imagini autentice, care sa-i surprinda in frumusetea specifica varstei sunt ridicate. Pentru mine, fotografierea copiilor e o experienta plina de bucurie. Iar Cuibul Berzelor din Cluj e un loc foarte potrivit pentru aniversarea copiilor.
